Veste bună, sau rea?

Cred că toţi aceia care au habar despre creştinism sunt de acord cu faptul că Evanghelia (Vestea bună despre mântuire) este mesajul cel mai important pe care ar putea să-l cunoască cineva din Scriptură; dacă nu ştiu cum pot fi mântuit, ce importanţă mai au toate celelalte lucruri?

Pentru că oamenii morţi în greşelile şi păcatele lor primesc viaţă atunci când aud Evanghelia şi o cred (intrând în felul acesta mai apoi în Biserică), este de o importanţă crucială pentru viaţa şi bunul mers al Bisericii ca acest mesaj să fie predicat des (sub diferite forme) şi într-un mod corect (biblic). Atunci când acest mesaj nu este predicat, este confundat, sau este predicat greşit, bisericile recurg în general la două lucruri ca să îşi poată stăpâni membrii nenăscuţi din nou: fie cad în legalism (cu lungile lui liste de lucruri pe care trebuie să le faci şi lucruri pe care nu ai voie să le faci), fie cad în libertinism („fă ce vrei că Isus te iartă oricum, numa să şti că dacă semeni mai mult cu lumea, îi posibil să îi atragi şi pe cei din lume” – NOT!) Din păcate sunt multe biserici în România care au căzut în una din cele două tabere pentru că nu înţeleg care este cu adevărat mesajul Evangheliei, şi de aceea nici nu îl predică; predică altceva crezănd că predică Evanghelia. De asemenea nu au înţeles relaţia dintre Lege şi Evanghelie.

Am auzit destui oameni care spuneau: „haideţi să ţinem Evanghelia simplă, aşa cum a făcut Isus; să îi învăţăm pe oameni ce îi învăţa El în predica de pe munte: să îl iubească pe Dumnezeu, să iubească aproapele şi vrăjmaşii, să fie iertători, darnici, blânzi, smeriţi, să întoarcă obrazul, să dea cămaşa, să meargă o milă în plus, să nu se laude… simplu! ce tot atâta filozofie?” Ceea ce nu înţeleg astfel de oameni, este faptul că ceea ce a spus Isus în predica de pe munte nu este o veste bună; este o veste cât se poate de rea! Este o veste rea pentru mine să ştiu că trebuie să iert celor ce îmi greşesc – eu aş vrea să mă răzbun! Este o veste rea faptul că trebuie să întorc obrazul – eu (ca şi orice om firesc) aş vrea să dau mai tare înapoi! „Să mă rog pentru ăla şi să îl binecuvântez după tot ce mi-a făcut? Să fie sănătos!” (în sensul că nu). Predica de pe munte este o veste rea pentru noi, pentru că niciodată nu am putea îndeplini ce scrie acolo prin forţele noastre. Este chiar o veste mai rea decât Legea Vechiului Testament care se oprea de cele mai multe ori la acţiuni – acum, şi numai gândul de a pofti sau de a urî mi se pedepseşte!

Să crezi că predica de pe munte munte este Evanghelia şi că în felul acesta vei ajunge la mântuire, înseamnă să crezi într-un sistem de mântuire prin fapte. Chiar de vei reuşi în parte să faci aceste fapte prin forţele tale, ele te vor împietri doar, şi te vor face ca într-o zi să spui: „Doamne, Doamne! Nu am ţinut eu Evanghelia simplă şi nu am trecut la fapte în loc să stau ca fariseii ăia toată ziua discutând vorbe goale? Nu am scos eu draci, nu am făcut minuni, nu am vizitat bolnavii, nu am făcut toate astea în Numele Tău?” Jean Calvin spunea că (un citat pe care îl voi mai repeta): „râvna fară învăţătură este ca o sabie în mâna unui nebun”. Se poate ca o biserică să lucreze mult, să cânte frumos, să aibă un cor bun, să fie cunoscută şi apreciată, să fie implicată în tot felul de activităţi pe plan social şi orice alt plan, „să îi meargă numele că trăieşte” (Apoc. 3:1), dar dacă nu predică, sau nu înţelege mesajul Evangheliei într-un mod corect, este o biserică moartă; îi lipseşte exact lucrul care îi dă viaţă, mesajul în jurul căruia ar trebui să se învârtă toate celelate lucruri.

Şi totuşi, care este Evanghelia? Sunt anumite lucruri esenţiale pe care trebuie să le explici atunci când predici Evanghelia, cum ar fi: dreptatea şi sfinţenia lui Dumnezeu, Legea lui Dumnezeu, starea omului depravată total de păcat, pedeapsa cuvenită omului, dragostea lui  Dumnezeu, jertfa ispăşitoare a lui Isus, învierea lui Isus, divinitatea Lui, nevoia de pocăinţă, de naştere din nou şi de credinţă… toate combinate ar suna cam aşa:

Dumnezeu ne-a creat şi de aceea, are dreptul de a ne impune cum să trăim. El ne-a creat ca noi să purtăm imaginea Lui, să reflectăm ceea ce este El; de fiecare dată când am trăit altfel de cum vroia El, am spus într-un fel: „aşa este şi El; El m-a creat ca eu să îi port imaginea; cum sunt eu, aşa este şi El. Dacă am minţit, înseamnă că este mincinos şi El, dacă am furat, este hoţ şi El, etc.” (am trăit egoist, nu L-am iubit pe Dumnezeu aşa cum merita, nu i-am iubit pe cei din jur, am fost răutăcios, am bârfit, am hulit, am curvit, nu mi-am respectat părinţii tot timpul, etc).  Pentru că El are drepturi asupra noastră, ne-a cerut ca noi să trăim ca în cele zece porunci, sau ca în predica de pe munte ca să Îl reprezentăm corect. Aşa ar fi trăit El, şi aşa trebuia să îl reprezentăm noi; dar, prin răzvrătirea noastră am comis cel mai mare act de trădare posibil, şi asta nu atât de mult prin ceea ce am făcut, ci Persoana împotriva căruia am făcut ce am făcut. Dumnezeu, pentru că este drept şi mânios, trebuie să ne pedepsească; dacă ne-ar ierta după tot ceea ce am făcut, ar fi mai rău ca noi, pentru că a permis aşa ceva şi a lăsat nepedepsit. Un judecător care iartă fărădelegea nu este un judecător bun, şi nici drept. Dumnezeu este cel mai bun şi cel mai drept: trebuie să ne pedepsească! Pedeapsa este iadul veşnic pentru că am păcătuit împotriva unui Dumnezeu veşnic.

Omul nu poate face nimic ca să poată răsplăti acest act de trădare pe care l-a comis împotriva Creatorului, oricât de mult s-ar strădui. De fapt, strădaniile lui nu fac nimic mai mult decât să ducă mai departe denigrarea imaginii lui Dumnezeu prin religii; religii care ne spun că Dumnezeu este aşa de jos sau că are un standard atât de slab încât l-am putea atinge pentru a-L mulţumi prin faptele noastre – George Whitefield spunea că mai degrabă ar încerca să se suie la cer pe o funie de nisip! Aşa de înalt şi de sfânt este Dumnezeul adevărat!

Totuşi, Dumnezeu este şi dragoste, şi a pregătit o cale prin care noi să putem fi mântuiţi, dar El să primească toată gloria; noi, trădătorii, nu merităm nici mântuirea, nici gloria. A coborât pe pământ în persoana Fiului Său Isus Hristos, a trăit tot ceea ce nu am putut trăi noi din predica de pe munte şi din Lege, l-a reprezentat într-un mod corect pe Dumnezeu (El era Dumnezeu), şi mai apoi a murit ca să plătească în locul nostru pedeapsa pe care o meritam, şi prin care doar El putea să îl satisfacă pe un Dumnezeu atât de drept şi de sfânt. A fost ca un fel de cauţiune: noi am încălcat Legea, El a plătit amenda.

Acum, această viaţa sfântă şi această plată pentru păcate va fi atribuită tuturor acelora care se pocăiesc cu adevărat şi cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, că a murit pentru păcatele lor şi că a înviat a treia zi dovedind că este Dumnezeu; Dumnezeu îi va naşte din nou, şi ei vor fi parte din trupul lui Hristos, care este Biserica.

Dacă Dumnezeu îi va naşte din nou cu adevărat, atunci, biserica din care fac parte astfel de oameni, nu va trebui să se chinuie să facă poliţie cu membrii ei. Creştinii adevăraţi trăiesc ca şi Hristos din recunoştinţă, ştiind de la ce au fost scăpaţi şi ştiind ce onoare mare li s-a făcut ca ei, nişte păcătoşi aşa de neînsemnaţi, să facă parte din familia lui Dumnezeu. Un astfel de om va şti să fie smerit şi să fie blând; va şti să ajute pe alţii pentru că la rândul lui şi el a fost ajutat infinit mai mult în comparaţie cu ce poate face el pentru alţii; va putea să împlinească ce a spus Isus în predica de pe munte, dar nu ca să îşi câştige mântuirea, ci din dragoste să arate ce minunat şi ce bun este Dumnezeu care l-a mântuit; va putea să îşi iubească şi să îşi ierte vrăjmaşii, pentru că la rândul lui a fost iubit şi iertat de Unul care-i era vrăjmaş – toate astea sunt lucruri pe care le-a auzit din Evanghelie, Vestea cu adevărat bună care îţi deschide o viaţă în care să îl poţi sluji cu bucurie pe Hristos; Vestea care îţi spune că nu îi mai datorezi nimic lui Dumnezeu, şi că El nu mai are nimic împotriva ta, ci te iubeşte aşa de mult încât şi-a dat Fiul să moară pentru tine… cum să nu trăieşti acum cu totul pentru El? Unul care este născut din Duhul lui Dumnezeu o va face! Nu este asta o veste bună? De ce ar vrea un om în toate minţile să schimbe acest mesaj minunat cu unul care să pună toată greutatea pe noi, când noi suntem aşa de slabi şi de neajutoraţi fără Dumnezeu?

Nu este mare filozofie nici asta, dar este puterea lui Dumnezeu – nebunia propovăduirii crucii prin care a ales El să mântuiască pe cei ce cred (1Corinteni 1:21), şi să formeze Biserica Lui, Biserică formată din cei ce cred.

Aşa că, haideţi să ne asigurăm toţi că ştim ce este Evanghelia, să o pătrundem tot mai mult, să o predicăm mai clar şi cu mai multă îndrăzneală ca niciodată, să o apărăm, şi, după ce facem toate astea, să o luăm de la capăt. Să facem lucrul acesta de dragul Dumnezeului nostru, care ne-a oferit o mântuire aşa de minunată, şi pentru binele Bisericii care îl reprezintă pe Hristos, Domnul nostru pentru a cărui slavă trăim.

Advertisements

One thought on “Veste bună, sau rea?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s