Oul lui Columb şi Istoria Bisericii

„Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!” (Ieremia 6:16)

Se spune despre Cristofor Columb că într-o zi i-a provocat pe nişte nobili (care erau invidioşi pe el pentru descoperirea lui) la un concurs: cine face oul să stea „în cap” pe masă? După ce s-au chinuit toţi şi nu au reuşit, Columb a luat oul, l-a lovit uşor de masă, iar oul a rămas aşa, stând „în cap”. Toţi cei prezenţi au exclamat faptul că şi ei pot face asta. „Sigur că puteţi acum că m-aţi văzut pe mine, le-a zis Columb, dar de ce nu v-aţi gândit înainte la asta?”

Cred că, din păcate, o problemă similară întâlnim şi în unele biserici din România; voi explica asta în cele ce urmează.

Adevărurile lui Dumnezeu din Biblie au fost şi vor rămâne o veşnicie aceleaşi, dar au existat diferite momente în istorie în care oamenii fie nu aveau aceste adevăruri (înainte ca Iosia să descopere Cartea Legii, 2 Împăraţi 22), fie le înţelegeau într-un mod greşit (Evul Mediu Întunecat şi catolic). Faptul că astăzi, noi, ca şi biserică protestantă, avem Biblia şi o înţelegem în felul în care o înţelegem, nu ar trebui să fie considerat ca un lucru de apucat.

În general nouă, românilor, ne este greu să recunoaştem contribuţia şi eforturile depuse de altcineva la un lucru bun, şi regula asta se aplică din păcate şi când este vorba de lucruri spirituale. Oamenii lui Dumnzeu de-alungul istoriei Bisericii, au suferit enorm şi au luptat mult ca să poată transmite mai departe învăţătura adevărată şi nediluată aşa cum îi poruncise Pavel lui Timotei (2 Timotei 2:2); cred că este o aroganţă enormă să spunem astăzi, aşa cum mulţi o fac (sau cel puţin gândesc), că: „eu am o relaţie personală cu Dumnezeu bazată doar pe Biblie, şi nu mă interesează ce au spus sau ce au făcut alţi oameni de-alungul istoriei, şi nu merită să îmi pierd timpul sau să îmi bat capul cu asta!” Serios? Cum ai fi putut avea Biblia dacă nu ar fi fost oameni din istorie care să lupte împotriva catolicilor (şi chiar să moară arşi pe rug) pentru a câştiga dreptul de-a o traduce în limbile vorbite de noi? Sau cum ai fi descoperit conceptul de relaţie personală cu Dumnezeu dacă nu ar fi fost un Martin Luther care şi-a pierdut ani de zile din viaţă studiind Scriptura „la lumina lumânării” pentru a descoperi în cele din urmă că nu avem nevoie de un preot muritor ca şi noi care să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru noi, ci că avem un Mare Preot în Isus Hristos la care putem să mergem prin credinţă? Să fim serioşi, te-ai fi călugărit, ai fi învăţat latină şi ai fi avut o minte atât de strălucită ca să descoperi singur lucrurile astea pentru tine? Nu cred, şi dacă nu putem să fim recunoscători, măcar să nu vorbim astfel de lucruri.

Un alt lucru, strâns legat de cel de dinainte, este tendinţa tot mai predominantă a unora de a spune că: „eu nu sunt nici baptist nici penticostal nici prezbiterian nici etc., ci eu sunt creştin şi cred doar Biblia.” Un prieten de-al meu cu care nu eram de acord pe tema aceasta, punea o întrebare pentru o statistică: „eşti calvinist, arminian sau biblicist?” Îi clar faptul că în ochii celor mai mulţi, dacă răspundeai altceva decât „biblicist”, însemna că adaugi ceva la Biblie, şi că eşti eretic; dar întrebarea nu are sens, îi ca şi cum aş întreba: „ţi cu Steaua, cu Dinamo sau cu România?” Doar Steaua şi Dinamo se exclud reciproc, nu şi Steaua şi România sau Dinamo şi România, pentru că avem jucători de la Steaua care joacă la România, şi la fel şi de la Dinamo. Nu este un lucru greşit a da un nume unei credinţe, pentru că în felul acesta ne este mai uşor să identificăm cu cine avem de-a face. Când cineva crede că nu este bine să mănânci carne, şi şi trăieşte în conformitate cu ceea ce crede, noi îl numim vegetarian; pentru asta el nu se plânge şi nu spune că nu are nevoie de o etichetă sau că nu vrea să fie asociat cu aceia care se numesc vegetarieni dar care din când în când mai mănâncă şi câte o friptură, ci ştie în inima lui că oamenii care fac aşa ceva nu sunt cu adevărat vegetarieni ci nişte ipocriţi în domeniul respectiv.

La fel şi în creştinism, dacă crezi de exemplu că Papa este capul Bisericii, că Maria mijloceşte pentru noi şi că mântuirea se obţine prin credinţă plus fapte, penitenţe şi alte sacramente, eşti prin definiţie catolic (în acelaşi timp şi un eretic care poate fi iertat la fel ca oricare alt păcătos). Dacă crezi că Isus este capul Bisericii, că mântuirea se obţine doar prin har, prin credinţă, că botezul se face la o vârstă la care poţi fi responsabil şi toate celelalte chestiuni ce ţin de credinţa baptistă, şi trăieşti ceea ce crezi, atunci, prin definiţie eşti baptist, şi la fel ca şi vegetarianul, nu te poţi plânge de asta, iar noi vrem să te putem deosebi de catolicii care, ca şi tine se numesc tot creştini cu toate că sunteţi şi credeţi două lucruri total diferite.

Acum, nu putem numi pe cineva doar creştin, sau „un om care crede Biblia” pentru că în toate denominaţiunile care se numesc „creştine” sunt miliarde de oameni care fiecare la rândul lor spun că cred Biblia şi că sunt creştini, dar este foarte clar faptul că nu sunt toţi oameni născuţi din nou, ci majoritatea sunt ipocriţi. Pentru asta avem un nume şi ne punem o etichetă care să ne despartă de toţi aceşti ipocriţi; nu credem că numele sau eticheta ne mântuieşte, dar credem că credinţa adevărată este definită corect şi biblic de crezul nostru şi că oamenii pot fi mântuiţi crezând Biblia în felul acesta şi trăind în conformitate cu crezul acesta. Pe de altă parte, dacă ar avea credinţa definită de crezul catolic sau ortodox (sau altceva din afara sferei protestantismului) şi ar şi trăi în conformitate cu crezul respectiv, oamenii ar muri în păcatele lor şi ar merge o veşnicie în iad.

De aceea, când auzim în bisericile noastre oameni care spun că nu contează dacă eşti baptist sau penticostal sau ortodox sau catolic, ci contează să crezi, trebuie să avem grijă şi să discernem: dacă un om are în acte numele de ortodox, dar în rest frecventează o biserică penticostală şi crede şi trăieşte în conformitate cu crezul lor despre Evanghelia lui Isus (aşa cum a fost crezută Evanghelia în mod clasic de penticostali), atunci da, nu contează numele; dar un model perfect de ortodox prin definiţie (unul care crede şi trăieşte crezul lor) nu poate avea credinţa adevărată, iar în cazul acesta numele contează.

Scriu aceste lucruri din mai multe motive:

În primul rând, le scriu ca noi ca şi biserică din secolul 21 să ne pocăim de aroganţa noastră în care credem că creştinismul şi înţelepciunea au început de la noi şi în care căutăm soluţii în înţelepciunea noastră în loc să le căutăm la oameni care au trecut prin aceleaşi probleme, şi care, din câte ştim, erau mai evlavioşi ca noi; desigur că soluţiile trebuiesc căutate în primul rând la Dumnezeu, dar El ne-a lăsat un exemplu în istoria Bisericii, exemplu pe care nu trebuie să îl ignorăm, ci să luăm ce e bun din el. O inimă nerecunoscătoare, arogantă şi lipsită de pocăinţă nu poate fi pe placul lui Dumnezeu.

În al doilea rând, le scriu pentru a combate ideea de ecumenism care este tot mai mult propagată în bisericile noastre protestante. Nu demult l-am auzit pe un predicator care l-a numit pe Papa Ioan Paul al 2-lea  un „om temător de Dumnezeu” şi îl compara cu Martin Luther… Mai catolic decât papa ştim că nu poate fi nimeni, avem şi un proverb pentru asta; deci el, fiind catolic, având crezul acela şi trăindu-şi viaţa după acel crez, cu siguranţă nu arăta că se teme de Dumnezeul adevărat, ci de un idol inventat de ei. Aceste lucruri nu trebuiesc tolerate în bisericile noastre, ci liderii mincinoşi trebuie să fie expuşi în mod clar şi neîndoielnic.

În ultimul rând, scriu aceste lucruri pentru că nu vreau să pierdem din vedere moştenirea spirituală pe care ne-au lăsat-o înaintaşii noştri. Atunci când ne batem în piept şi spunem că „suntem baptişti!”, cu siguranţă este un lucru rău. Dar cred că există un mod bun prin care putem să îi cinstim pe aceşti înaintaşi, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru ei, şi rugându-ne ca El să ne dea harul să nu facem ca eforturile şi sacrificiile lor să fi fost în zadar, ci să le urmăm exemplul, să le ascultăm sfatul şi să lăsăm următoarei generaţii aceste adevăruri care ne-au fost încredinţate (2 Timotei 2:2).

Cred că în multe cazuri şi pentru multe probleme din bisericile noastre din România, o întoarcere la „cărările cele vechi” (care erau biblice, desigur) ar constitui soluţia la care ar vrea Dumnezeu să alergăm. „A Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.” (Efeseni 3:21)

Advertisements

9 thoughts on “Oul lui Columb şi Istoria Bisericii

  1. Vorbeam ieri cu cineva, si zicea ca e putin din fiecare (si penticostal si baptist si crestin dupa evanghleie)…mai nou se pare ca se poate si asa, iti iei ce iti place si convine din fiecare denominatiune si faci sa se potrivesca cu ceea ce vrei si crezi! Trist e faptul ca sunt lideri de tineret, care ar trebui sa traseze o cale dreapta si biblica pentru tinerii care ii urmeaza si ii conduc.

    • ema,
      penticostalii, baptistii si crestinii dupa evanghelie sunt toti crestini evanghelici, toti sunt de acord cu adevarurile fundamentale ale evangheliei, adevaruri referitoare la felul in care cineva poate fi mantuit. Cred ca ceea ce voia sa spuna Ovi nu se refera atat de mult la a te indentifica cu o anumita denominatiune, ci mai mult la a-ti defini credinta in termeni precisi, si a nu avea doar o idee vaga despre aceasta, nefiind in stare sa deosebesti adevarul de erezie. In acest sens cineva cu tendinte inclusiviste, care pune semnul de egalitate intre crestinismul catolic sau ortodox si cel evanghelic, ar putea el insusi sa fie banuit ca nu se increde doar in Isus si in jertfa Lui pentru mantuire.

      • Ai dreptate si am inteles ce a vrut sa spuna si Ovi. Poate m-am exprimat gresit sau nu am spus toata ideea (nu am putu reda discutia). Cred si eu ca avem aceleasi adevaruri fundamentale…multumesc de raspuns, cu alta ocazie poate explic mai bine.

  2. Referitor la Evul Mediu si la intunecimea spirituala care domnea in acea perioada… probabil ca multi se gandesc ca ar fi imposibil ca crestinismul evanghelic sa mai ajunga intr-o asemenea intunecime astazi cand fiecare are Cuvantul lui Dumenzeu la indemana, cand resursele crestine sunt din abundenta, si cand Cuvantul se vesteste prin atatea mijloace, astazi cand poti sa asculti predici, programe crestine, muzica crestina prin metode greu de imaginat doar cu cateva decenii in urma. Totusi, in ciuda toturor acestor lucruri, pericolul spre o alunecare in masa a crestinilor, de fapt pericolul de apostazie este tot mai eminent. Care ar putea sa fie oare cauza marturiei tot mai slabe a crestinilor, daca nu dorinta dupa interpretari “noi si proaspete”, interpretari conforme cu inima lor, care ar putea sa impace dragostea de lume, cu dragostea pentru Cristos. Asa cum spuneai si tu Ovi, fie ca Dumnezeu sa ne dea smerenia si intelepciunea necesare pentru a sta langa Adevar, acel Adevar caruia i-au fost fideli toti sfintii dea lungul veacurilor.

  3. Ideea de a avea o alternativă la Cuvântul lui Dumnezeu, este veche, la fel de veche ca şi omul. Adam şi Eva, au cochetat cu gândul că, ar putea experimenta ceva diferit, “îmbunătăţindu-şi” viaţa printr-un adaus, venit dintr-o altă sursă decât Dumnezeu. Consecinţele au fost tragice. Orice adaus pe care oamenii l-au acceptat, ca înlocuitor al adevărului divin, în loc să-i elibereze aşa cum presupuneau, i-a încovoiat şi mai mult sub povara obiceiurilor şi tradiţiilor, care n-au viaţă şi nu duc la viaţă. O doctrină care are pretenţia de a fi biblică, nu poate fi întemeiată pe un precedent istoric, ( purgatoriu, închinarea la icoane, oase de morţi, sfinţi etc.) indiferent ce poziţie socială a avut persoana cu ideea respectivă, ci trebuie bazată, doar pe Scriptură. Nu Biserica dictează ce să zică Scriptura, ci Scriptura determină cum să fie Biserica.
    “Sola Scriptura” – numai Scriptura, a fost strigătul de luptă al Reformatorilor, fericiţi că pot arunca “balastul” nefolositor şi nociv, adunat în corabia creştinismului, care ameninţa să o scufunde. A aduna practici care-ţi plac de la un cult sau altul, chiar evanghelic, înseamnă a reface “balastul” din corabia vieţii tale. Scriptura trebuie acceptată ca singura normă de credinţă şi conduită în viaţă, nu pentru că-ţi place, că te simţi bine sau că-ţi gâdilă urechile într-un mod plăcut, ci pentru că este singurul adevăr absolut prin care putem avea viaţă veşnică. Columb le-a arătat singura posibilitate de a face un ou să stea în “cap”. Domnul Isus ne-a arătat singura modalitate de a trăi într-un mod acceptat de Dumnezeu, şi de a alege acea singură cărare, care duce în vârful muntelui, în cer. Cuvintele Domnului Isus, spuse acum 2.000 de ani, sunt la fel de valoroase şi adevărate: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. (Ioan 16:4).

    • Cred că înainte de a da un raspuns la aceasta întrebare, ar trebui să clarificăm câteva lucruri, pentru a vorbi aceeasi limbă. A fii creştin, înseamnă a-l urma pe Domnul Isus, a fii ca Isus, la originea lui n-a fost un cuvânt cu o conotaţie pozitivă, a fost un nume dat de necredinciosi :” Pentru întâiaş dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia” ( Faptele Apostolilor: 11:26 b). Când Domnul Isus vorbea despre ce-i ce credeau în El, sau vor mai crede în viitor, îi numea ucenici. In evanghelii, El arată modul prin care cineva poate să devină un ucenic al Său. În Evanghelia lui Marcu, cap.16, vers 16, spune: “Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.” Sunt doua aspecte, pe care Domnul Isus le porunceşte aici: 1) a crede, ceea ce înseamnă mai mult decât a afirma de pe buze. apostolul Iacov, în epistola sa, în cap. 2, vres 19, spune: “şi dracii cred…. şi se înfioară”, problema lor eate ca nu fac, asemenea multor azi, care pretind a crede. 2).a se boteza, este al doilea aspect, sau cerinţă pentru a deveni ucenic, azi zicem creştin. Botezul, conform tuturor afirmatiilor Bibliei, este precedat de credinţa celui care vrea sa devină ucenic, creştin. Nu de credinţa părinţilor, naşilor (nici nu-i un cuvânt biblic) sau a nu ştiu cui, ci de credinţă lui, el este răspunător. A spune ca ai fost botezat, dar n-ai stiut, este un non sens. Ai făcut o baie publică, da, sunt de acord. Diferenţa între botez şi o baie în public, este că botezul este precedat de credinţa celui care se botează, pe cănd baia de voinţa celui care te împinge în apă sau te duce la apă, nu neapărat din rea credinţă, dar sigur din ignoranţă. Domnul Isus, a cerut fiecărei persoane să decidă, dacă alege sau nu a-l urma, a fii un ucenic, de aceea cred ca este un act inuman să forţezi pe cineva, care n-are apărare si nici putere de discernământ, să aleagă o credinţă oarecare, apoi să-i spui că nu mai poate să schimbe nimic, pentru a te putea mândri tu cu un anume număr de membrii, îndiferent de cult.
      Credinţa trebuie să fire ceva, ce ai ales conştient, cunoscând preţul care trebuie plătit şi jertfa care trebuie depusă pentru aceasta, cât şi bucuria faptului căci cu adevărat eşti ceea ce pretinzi a fii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s