Concubinajul: moral sau imoral?

Pentru că nu vreau să treacă luna fără să postez ceva, şi pentru că sunt în sesiune şi nu pot veni cu un articol nou chiar acum, şi având în vedere şi situaţia din ţară, postez acest eseu pe care l-am făcut pentru şcoală cu ceva timp în urmă; era vorba de un eseu la alegere pe tema moralităţii homosexualismului sau concubinajului. De luna viitoare voi continua cu articolele din seria „Îngerului Bisericii din România”.

”Am ales să dezvolt această temă deoarece cred că este o problemă mai des întâlnită în societatea noastră decât homosexualismul, care, din fericire, este încă un lucru rar întâlnit. Deasemenea, cred că este incorect să vorbim critic despre o chestiune de moralitate care nu ne priveşte aşa de mult încă, în timp ce noi înşine suntem implicaţi într-o altă chestiune de moralitate care are la bază aceleaşi principii. În opinia mea (şi nu numai) homosexualismul este imoral şi dăunator societăţii, dar nu este prea constructiv să discutăm deliberat despre ceva ce nu are nici o legătură cu noi; mai constructiv, chiar dacă şi mai dureros sau neplăcut, este să discutăm chestiuni de actualitate, cum ar fi problema imoralităţii concubinajului.

Voi prezenta trei motive (simple, uşor de ţinut minte şi – cred eu – de necombătut) pentru care concubinajul este nu doar imoral, ci şi extrem de dăunător (aproape letal) pentru societatea în care trăim.

Primul motiv pentru care concubinajul este imoral şi dăunător, este faptul că crează o societate de oameni care nu mai învaţă să îşi asume anumite responsabilităţi:

Cu alte cuvinte, oameni care vor să se bucure de privilegiile de a fi într-o relaţie cu o persoană de sex opus, dar fără să îşi asume nici o responsabilitate materială sau spirituală faţă de persoana respectivă. Oameni care îşi spun în sinea lor: „când lucrurile merg altfel de cum m-am aşteptat, pentru că nu am jurat la bine şi la rău, în sănătate şi în boală, îmi iau jucăriile şi plec înapoi la mama.” Astfel se formează o societate de bărbaţi (mai bine spus: băieţi adulţi) care nu ştiu ce înseamnă răbdare, responsabilitate şi loialitate la cel mai simplu nivel: relaţia cu soţia lor. Cum ne-am putea aşteptă să conducă corect astfel de oameni, sau să fie răbdători cu cetăţenii şi perseverenţi în ceea ce fac, dacă ei nu sunt în stare să conducă o familie, ci fug ca laşii de responsabilitatea pe care ar trebui să şi-o asume?

Faptul acesta (şi anume că concubinajul şi relaţiile sexuale dinainte de căsătorie produc iresponsabili) se poate vedea foarte clar în societatea în care trăim noi. România duce o foarte mare lipsă de oameni integrii şi morali care să vrea să îşi asume responsabilităţi, dar în schimb avem destui care, cu toate că sunt în „aceaşi oală”, ştiu să critice, să dea vina pe homosexuali, pe antrenori, pe conducătorii ţării, pe soţii sau soţiile lor, şi aşa mai departe. Toate astea cred că se întâmplă pentru că la nivelul cel mai simplu, nu putem să fim resposabili faţă de lucrul pe care îl avem încredinţat. Unde sunt bărbaţii care ştiu că a fi bărbat nu înseamnă să te uiţi ca un câine la pornografie şi să ai cât mai multe femei pe care le laşi când vrei tu fără să îţi pese măcar puţin, crezând că faci un lucru pentru care vei fi invidiat de ceilalţi? Unde sunt bărbaţii care pot avea răbdare să îşi dedice toată viaţa lor, cu tot ce implică asta, unei singure femei? Unde sunt bărbaţii care, învăţând din lucrurile astea simple, să trăiască la fel atunci când ne conduc ţara la nivel înalt? Din păcate, prea puţini în România…

Înţeleg că din punct de vedere juridic, fiecare este liber să trăiască cum vrea când este vorba de viaţa privată, dar trăim într-o societate care se vrea să fie capitalistă, o societate care ar trebui să înţeleagă că omul se comportă moral atunci când este constrâns sau motivat. Libertatea poate fi distrusă şi prin a abuza de ea, la fel de mult cum poate fi distrusă prin suprmarea ei. Ţin minte că nu demult se discuta despre adoptarea unei legi care impunea mass-mediei să prezinte într-o proporţie egală ştirile negative cu cele pozitive; toată ţara a sărit în sus strigând: „libertatea presei!”; probabil ar fi fost mai potrivit să strige: „suntem dependenţi de gunoaiele pe care le vedem zilnic la televizor, nu ni le luaţi că nu mai avem pentru ce să trăim!” Omul crede că este liber să aleagă ce vrea, când de fapt este doar liber să aleagă ce-i place. Care sunt lucrurile care îi plac? Modelele care îi sunt prezentate zilnic de societate şi care îi prezintă o fericire despre care el nu ştie că este falsă.

Revenind la concubinaj – asta este ceea ce ne învaţă societatea prin intermediul mass-mediei, telenovelelor, al vieţii de club, ş.a.m.d.; cred că există mijloace legale prin care am putea să constrângem abuzul de aceste libertăţi, şi de asemenea şi metode de motivare prin modele mai bune, chiar dacă ar trebui să importăm aceste modele pentru că nu le avem.

Un al doilea motiv pentru care cred că concubinajul este dăunător pentru societate şi imoral, este faptul că avem nevoie de anumite adevăruri absolute pentru siguranţa societăţii noastre.

Faptul că majoritatea oamenilor din societate este deacord cu concubinajul, asta nu îl face moral. Dacă în viitor majoritatea oamenilor ar spune că violul ar trebui permis (ceea ce nu este de necrezut când vedem cum evoluează societatea), ar trebui permis pentru aceasta violul? Unul care nu crede în anumite adevăruri absolute, ar trebui să spună că da, pentru că opinia majorităţii face legea, opinie care se schimbă la fiecare patru ani; pe când, pentru mine care cred în absolute, nu contează că un milion de oameni încearcă să mă convingă că stânga îi de fapt dreapta, şi dreapta îi stânga, sau susul îi jos şi invers, pentru că eu ştiu că anumite lucruri sunt aşa de la început şi nu se schimbă niciodată, oricine, orice ar crede.

Este un lucru bun că în Noul Cod Civil nu a fost reglementat concubinajul ca şi instituţie, dar atât timp cât baza nereglementării lui se află doar în lege, şi nu într-un anumit adevăr bine stabilit de la început, viitorul va fi foarte nesigur: ce alte lucruri considerate odată imorale şi dăunătoare se vor reglementa ca fiind legale pe lângă concubinaj? Căsătoriile homosexuale? Incestul? Bigamia? Relaţiile sexuale cu minorii?

Din punct de vedere moral, concubinajul a fost totdeauna considerat ca fiind imoral, dar întrebarea se pune în felul următor: cine a stabilit acest lucru? De regulă, inventatorul unui lucru este cel care inventează regulile după care funcţionează acel lucru. De exemplu, dacă inventatorul fotbalului a spus că lovitura liberă se bate din locul unde s-a comis faultul, nu pot spune eu ca lovitură liberă înseamnă ca sunt liber să bat de unde vreau (chiar de la un metru de poartă dacă vreau), ci trebuie să mă supun regulilor, cu anumite sancţiuni dacă nu vreau să o fac.

Inventatorul vieţii şi al familiei este Dumnezeu, el pune regulile absolute care trebuiesc respectate de toţi participanţii (chiar şi de legiuitor), ceea ce mă aduce la ultimul argument, cel mai puternic dintre ele:

Dumnezeul Bibliei, Cel care a inventat viaţa şi regulile ei, spune că concubinajul este imoral, punct!

Concubinajul este un păcat pe care îl numeşte curvie şi pentru care va pedepsi pe cei ce îl practică (Apocalipsa 21:8). Dacă vrei să negi lucrul acesta, va trebui să negi totodată şi existenţa lui Dumnezeu împreună cu toate adevărurile absolute pe care se întemeiază societăţile noastre de drept; nu există altă opţiune. Faptul că nu înţeleg raţiunea pentru care Dumnezeu a pus regulile în felul acesta, nu mă scuteşte de obligaţia de a respecta totuşi regulile, la fel cum faptul că nu înţeleg raţiunea pentru care legiuitorul român dă anumite legi nu mă sucteşte de obligaţia de a le respecta (trebuie totuşi făcută distincţia între raţiunea lui Dumnezeu, care nu este niciodată iraţional, şi raţiunea omului, care poate greşi).

Vrei să trăieşti în concubinaj sau să întreţi relaţii sexuale înainte de căsătorie? Nu te obligă nimeni să nu o faci, dar ţine minte că vor exista consecinţe. Ori îl negi pe Dumnezeu pe faţă împreună cu toată moralitatea creştină şi adevărurile absolute ca să poţi trăi cu conştiinţa împăcată (şi să contribui la depravarea societăţii), ori îi dai dreptate, te opreşti din ceea ce faci şi îţi trăieşti mai departe viaţa după regulile pe care le-a stabilit El, contribuind în felul acesta la o societate care să funcţioneze bine, la fel cum s-a întâmplat cu fiecare societate protestantă care a trăit în felul acesta. Nu cred că poate fi negată influenţa pe care a avut-o moralitatea biblică (atât timp cât s-a aplicat) pentru ţări capitaliste ca şi Germania, Elveţia, Finlanda, Anglia sau S.U.A.

John Macarthur, autorul meu preferat, spunea în felul următor: „nici un păcat pe care îl comite cineva nu are mai multe capcane, probleme şi putere de distrugere decât păcatele sexuale (între care se află şi concubinajul). A rupt mai multe căsnicii, a distrus mai multe familii, a cauzat mai multă durere de inimă şi mai multe boli, şi a distrus mai multe vieţi decât alcoolul şi drogurile combinate. Cauzează minciuna, furtul, înşelăciunea şi omorul, la fel ca şi amărăciunea, ura, vorbirea de rău, bârfa şi neiertarea.”

Chiar dacă în mod legal nu putem reglementa multe dintre aceste lucruri, putem totuşi să constrângem mai sever ceea ce poate fi constrâns, şi să motivăm cu exemple şi răsplătiri mai bune ceea ce se merită a fi încurajat pentru a forma o societate stabilă din toate punctele de vedere.

Încă un lucru pe care vreau să îl clarific în încheiere, este faptul că, nu cred că un om (dacă nu este constrâns sau motivat) are puterea de a se opri din aceste relaţii de concubinaj (sau relaţii sexuale înainte de căsătorie) prin propriile lui puteri pentru a contribui în felul acesta la bunul mers al societăţii, ci are nevoie de o schimbare a inimii şi a conştiinţei, lucru care nu ţine de materia dreptului familiei, şi despre care aş fi fericit să discut în particular.

Advertisements

Evanghelia după Moş Crăciun

Pentru astăzi, voi devia puţin de la seria de articole pe care am început-o, şi, înainte să spun mai multe, vă rog să vizionaţi acest filmuleţ (este esenţial pentru a înţelege ceea ce vreau să spun):

Ceva este greşit în „poza” asta, şi creştinilor ar trebui să li se aprindă un beculeţ roşu în minte când văd aşa ceva… Nu spun că nu mă bucur pentru băiatul acesta, Sung-bong Choi; mă bucur foarte tare, dar unde erau oamenii ăştia de la Korea’s Got Talent când el nu cânta aşa de bine, ci dormea pe scările alea din toaletă? Unde sunt oamenii din lume sau vedetele astea care îi caută pe orfani nu pentru că vor găsi în ei tot felul de talente ascunse, ci pentru că pur şi simplu vor să-i iubească şi să nu-i mai lase să sufere? Unde sunt cei din lume care iubesc astfel de persoane nu pentru interese personale, ci în ciuda intereselor şi a imaginii lor? Ei îl iubeau pe băiatul ăsta pentru că a cântat frumos; dacă nu ar fi cântat frumos, ar fi rămas acelaşi copil de pe stradă, neiubit şi nebăgat în seamă de nimeni.

Vedeţi, dragostea lumii este o dragoste care îţi este dată doar dacă eşti frumos, sau doar dacă nu eşti gras, doar dacă nu eşti ţigan, doar dacă eşti talentat, doar dacă eşti popular, doar dacă eşti sănătos, doar dacă eşti tânăr, doar dacă eşti sk8er, doar dacă eşti snowboarder, doar dacă eşti rocker, doar dacă eşti manelist, doar dacă şti să te îmbraci, doar dacă eşti bun în a face ceva… asta este dragostea pe care ţi-o oferă lumea; o dragoste falsă inventată de Satan, o dragoste care stă la baza tuturor religiilor false din lumea asta… o dragoste care în final îţi spune că Dumnezeu te iubeşte doar dacă faci ceva bun, sau dacă eşti cineva important (mântuire prin fapte).

Este exact dragostea pe care o are de oferit şi Moş Crăciun (bine, cel din spatele personajului). Din ceea ce ne spune cântarea „Santa is coming to town” despre el, se pare că are o listă (pe care o controlează de două ori) şi ştie cine a fost cuminte sau rău, şi doar cei cuminţi vor primi cadouri, pentru că ei le merită; pentru ceilalţi, se extrage şi la anu’. Astfel, copiii ajung de mici să creadă că ei merită anumite lucruri, şi ajung să intre şi ei în acest sistem de fapte pentru a primi dragoste: „dacă moşu’ îmi dă jucări atunci când sunt cuminte, şi Dumnezeu îmi va da mântuirea tot pentru că sunt cuminte,” iar dacă ajung să păţească ceva grav în viaţă, în timp ce ei se credeau cuminţi şi că merită doar lucruri bune, atunci, concluzia logică: „Dumnezeu nu există!” sau „există, dar e nedrept şi nu vreau să am de a face cu El!”

Evanghelia lui Dumnezeu nu spune aşa, ci spune că: „Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8) şi că „dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4:10). Sunt unii care spun: „te iubesc pentru că mă iubeşti!”, dar Dumnezeu spune: „şi atunci când tu mă urai şi mă înjurai şi erai departe de mine, atunci când erai în mocirla păcatului şi nimeni nu dădea doi bani pe tine, Eu te iubeam!”

Sistemul lui Moş Crăciun este sistemul lui Satan care face o listă cu faptele noastre şi le compară. Sistemul lui Dumnezeu este foarte diferit; nici unul nu merităm dragostea Lui dacă ar fi să ne luăm după listă, dar Dumnezeu, pentru cei care sunt în Isus Hristos (şi doar pentru ei), „a şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.” (Coloseni 2:14) Asta este Evanghelia adevărată, Vestea pe care am primit-o de Crăciun, şi anume că în sfârşit a venit Unul care poate trăi tot ce nu am trăit noi, Unul care va muri ca plată pentru cei care nu pot să plătească, Unul care merită, şi în baza meritelor Căruia putem să fim şi noi mântuiţi.

Prieteni dragi, noi nu merităm nimic: de la cadoul pe care îl primim de Crăciun şi până la salariu, nu merităm altceva decât moartea, pentru că ne-am răzvrătit împotriva Creatorului nostru. Dar slavă Lui că El nu este ca noi şi că a ales să ne şi arate asta trimiţându-L pe Fiul Său pe care îl sărbătorim acum de Crăciun. Când vom înţelege şi noi aceste lucruri (că tot ce avem, avem prin harul Lui), şi când Evanghelia Lui (Vestea cu adevărat bună a faptului că El iartă pe cei care nu merită) ne va transforma viaţa, atunci vom putea să arătăm şi noi dragoste şi har faţă de oameni fară nici un motiv ascuns, şi vom putea împlini cuvintele lui Isus care ne spun:

„Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei. Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac aşa. Şi dacă daţi cu împrumut acelora de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să ia înapoi întocmai. Voi însă iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Şi răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt; căci El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi. Fiţi, dar, milostivi cum şi Tatăl vostru este milostiv.” (Luca 6:32-36)

De Crăciunul acesta, şi nu numai, mă rog ca Dumnezeu să ne ajute să nu iubim ca lumea, concentrându-ne pe folosul nostru, ci să iubim ca El. Dumnezeu să ne ajute să ne facem un obicei din a observa ilustraţii ale Evangheliei în lucrurile care se întâmplă în jurul nostru, şi de a discerne între adevărata Evanghelie şi dragostea pe care o are lumea de oferit.

“180” movie

Am observat că toţi cei care sunt pentru avorturi au fost deja născuţi.”             Ronald Reagan

Altcineva spunea că aşa funcţionează opresiunea celor mai puternici asupra celor mai slabi: toţi cei care susţineau sclavia, erau oameni liberi, iar toţi cei care susţin avorturile, sunt oameni născuţi.

Vă recomand un scurt documentar făcut de Ray Comfort despre Hitler şi holocaustul lui, şi despre avorturi şi holocaustul modern: